|| Despre proiect


În limbajul cifrelor derivate din statisticile şi din datele istorice povestea noastra suna astfel: conform recensamântului din 1914, la Cluj traiau 16.763 de israeliţi. Acest numar reprezenta 13–15% din populaţia oraşului. Recensamântul din 2002 a înre-gistrat 223 de evrei la Cluj. Concentrarea evreilor în ghetouri a fost ordonata prin decretul ministerului de interne cu nr. 6163/1944 din 7 aprilie 1944. Pe baza acestuia, 16.750 de persoane din Cluj obligate sa poarte steaua galbena au fost duse cu de-a sila la fabrica de caramizi. Suprafaţa acoperita a fabricii avea în total 19.600 m2, adica 1,17 m2 de persoana. Primul tren a plecat în 25 mai spre taberele de exterminare cu 3.130 de persoane, al doilea în 29 mai cu 3.417 de persoane, al treilea în 31 martie cu 3.270, al patrulea în 2 iunie cu 3.100, al cincilea în 8 iunie cu 1.784, al şaselea în 9 iunie cu 1.447 de persoane. Pe baza acestor date, în total 16.148 de persoane din Cluj au fost înghesuite în vagoane şi deportate la Birkenau cu doar câteva luni înainte de sfârşitul razboiului. Martin Katz, supravieţuitor al Holocaustului cu numarul 12.636 tatuat pe braţ în lagar, în 1945, a colectat 150 de fotografii din "ramaşiţele" deportaţilor şi le-a legat în doua albume. Aceste fotografii înfaţişeaza 436 de persoane necunoscute. De atunci au trecut 63 de ani. Pâna în 2008, marea majoritate a populaţiei evreieşti din Cluj a devenit pur şi simplu cifre şi date.

Albumele lui Martin Katz au ajuns la noi. Ele conţin 436 de portrete neindentificate. Cele 436 de feţe/portrete sunt urma ramasa acasa sau reîntoarsa a 436 de persoane reale. Aceste fotografii erau ataşate cândva de persoane individuale, irepetabile, de negustorul de la magazinul din colţ, de cumnata cuiva, de actorul pensionat al teatrului din oraş, sau cine ştie de cine. Pâna astazi, aceste fotografii şi-au pierdut identitaţile, pentru noi au devenit simple imagini, s-au desprins de persoanele concrete, de proprietarul legitim, nu vedem nimic în spatele lor. "Aşa aratau pe vremea aceea tinerii, aşa se îmbracau, aşa îşi aranjau parul" – conchidem şi atât. În 1945, un clujean, Martin Katz, şi-a rugat concetaţenii, sa-i dea o mâna de ajutor în completarea datelor ce privesc persoanele în cauza, respectiv ştergerea persoanelor care nu îşi aveau locul pe lista. Încercarea lui nu a avut succes, foile au ramas goale, şi persoanele neidentificate. Acum, în 2008, repetam tentativa lui Martin Katz. Chiar daca suntem conştienţi ca munca noastra este un priveghi tardiv, credem ca nu se poate ca toţi cetaţenii unui oraş sa se împace cu gândul ca 15% din populaţie de odinioara a oraşului a disparut aproape fara urma. Acuma punem iaraşi întreba-rea: Cine recunoaşte aceste feţe? Cine ştie cum au disparut?

Proiectul Cine îi recunoaşte? Tudsz róluk? Missing 1944–2008 transmite, în primul rând locuitorilor de azi ai Clujului, amintirea persoanelor plecate dintre noi în 1944. Mediile create de acest proiect – imaginile/portretele palpabile, instalaţia de rasfoire virtuala, catalogul care conţine imaginile, fosta sinagoga Poale Tzedek, mega-afişul de pe faţada Casei Tranzit, imaginile digitale depozitate pe internet – multiplica imaginea persoanelor disparute în acea perioada, cu scopul ca, prin intermediul Casei Tranzit, acestea sa ajunga din nou în oraş, respectiv prin internet, sa ajunga la cineva care poate recunoaşte persoanele disparute. În 1945, Martin Katz voia sa-şi recapete o parte din liniştea sufleteasca, prin identificarea feţelor necunoscute. Dupa 63 de ani, scopul nostru este, din contra, ca interpretarea lipsei lor sa creeze nelinişte în locuitorii Clujului. şi chiar daca nu vom primi raspuns la întrebarea "Cine e pe fotografii?", putem încerca un raspuns la întrebarea: "Ce anume din aceasta lume face posibila o asemenea poveste?"

Csilla Könczei, preşedintele Fundaţiei Tranzit